"Deșarta vorbă și umblarea zadarnică se nasc din nefrica de Dumnezeu și din neașteptarea bunătăților celor viitoare. Dacă ne-am teme de osândă, n-am fi grăitori în deșert niciodată. Că al Domnului este cuvântul că, com da seama, în ziua judecății, de tot cuvântul deșert, de vreme ce cuvintele deșarte nu aduc niciun folos sufletului. Drept aceea, de trebuință este nouă să ne înfrânăm cu sila și să nu dăm loc cuvântului celui deșert. Și se cade nouă, cu toată ferirea, să ne păzim inmia noastră și gura, și cele adevărate să grăim, ca niște oameni desăvârșiți și întregi, iar mai vârtos, noi cei care învățăm pe alții din cărți, ca să nu auzim zicându-ni-se nouă: "Cela ce înveți pe cel de-aproape, pe tine de ce nu te înveți?" [Rom. 2:21]
Că semn al deșertăciunii este pentru acela care necontenit...