Parintele Sforonie - despre nebunii veacului nostru

"Înțelepții nebuni ai veacului nostru, socotindu-se a fi „învățați”, pretind atotștiința, în virtutea căreia va veni vremea fericirii oamenilor pe pământ, dar de fapt au îndrăgit întunericul mai mult decat lumina [Io. 3:19]. Sa nu-ți vezi mărginirea, sa nu-ți vezi autocondamnarea la moarte, înseamnă că ne asemănăm animalelor, dacă nu conștientizăm ca omul nu se mărgineste doar la limitele acestei vieți pământești și vremelnice, dacă nu conștientizăm ieșirea iminentă în minunata veșnicie ce ni se deschide prin Hristos, înseamnă că ne aflăm, în fond, într-un profund întuneric al nevederii esenței omului. În această privință este „o întoarcere” la mileniile de păgânătate și la cultul patimilor și trupului, ce se instalează cu groaza în suflete. [Iz. 30:13, I Io. 4:18]" [Scrisoare către sora Maria: The Old Rectory, 3 decembrie 1966 | razbointrucuvant.ro]

Read more »

Parintele Sofronie - "în Hristos nu este parte bărbătească, nici femeiască"

"... Apoi Apostolul Pavel continuă: <<...[în Hristos] nu este parte bărbătească, nici femeiască". [Gal. 3:28] În ce sens nu este? În sensul cel mai înalt. În tinderea noastră către Dumnezeu "genul" este un fenomen nu dintru început: este una dintre greutățile pe care trebuie să le depășim. Iar atunci vom trăi o viață normală. Totuși, precum ne-a arătat experiența, acest "progres", cei mai mulți nu-l pot cuprinde cu mintea, și chiar dintre cei evlavioși. Tendința lor este de a căuta la ce este mai prejos: ce qui est le plus bas. Desigur, toți suntem în primejdia de a cădea, dar dacă Dumnezeu ne dă altceva, atunci de ce să lepădăm?
Iată pildă: pe Apostolul Pavel foarte mulți îl osândeau, dar el zice că "numai nouă nu ni se îngăduie a avea o femeie, un ajutor, iar celorlalți apostoli li se îngăduie..." [I Cor. 9:5] Tot așa și în judecățile asupra obștii noastre [Părintele Sofronie are în vedere faptul că obștea cuprinde monahi și monahii], ei vor să ne reducă la nivelul cel mai de jos, în groapă. Dar când omul uită de aspectul genului din viața noastră și ține în minte numai principiul persoanei, și se înalță cu mintea către Dumnezeu, iar nu de vreo josnică cutezanță fără sens.
Atunci cum pot, cei ce încă gândesc după trup, a se ruga Maicii Domnului? S-ar zice că, legat de Maica Domnului, încă trăiește în mulți acest element omenesc. Dar în realitate, la drept vorbind, Ea este cel mai înalt chip al lui Dumnezeu care este au-dela, dincolo de astfel de fenomene neînsemnate. De ce nu am risca noi cu lacrimi, cu frică a păși pe această clae, pentru a înțelege măreția Maicii Domnului? Atunci ne vom ruga ei nu ca Notre Dame, ci ca Ființei celei îndumnezeite și asemănătoare cu Dumnezeu la cel mai înalt nivel." [Cuvântări duhovnicești, Vol. II]

Read more »