Geronda Porphyrios the Kapsokalivite - Open your hearts to God

To those who are distrustful, who doubt and dispute and use only the faculty of reason and are not open to God, God does not show himself. God does not enter locked souls; He does not force an entrance.

Read more »

Pilda stareţului Varlaam - despre cei trei prieteni

Cei ce iubesc frumuseţea vieţii acesteia şi se desfătează cu îndulcirea ei, ca şi cei ce cinstesc mai mult cele stricăcioase şi slabe, decât pe cele ce vor să fie şi nestrămutate, asemenea sunt unui om, care avea trei prieteni, din care, pe doi mult îi cinstea şi se ţinea de dragostea lor, până şi la moarte se silea pentru dânşii şi la primejdie a intra, pentru ei era gata, iar pentru al treilea, multă nepurtare de grijă avea, nici la cinste, nici la dragoste cuvioasă, pe acela, vreodată, învrednicindu-l, ci puţină şi de nimic şi făţarnică dragoste avea către dânsul. Iar, într-una din zile, au venit nişte înfricoşători şi groaznici ostaşi, sârguindu-se cu multă grabă ca să-l ducă pe acela la împărat, să dea seamă pentru o datorie de mulţi talanţi. Deci, nepricepându-se acela, căuta pe cineva ca să-i ajute lui la acea judecată straşnică a împăratului. Drept aceea, a zis către cel mai întâi, decât toţi şi mai de aproape prieten al său: "Acum, cu adevărat, îmi trebuie ajutor, în ziua aceasta, la primejdia ce m-a cuprins; deci, cu ce făgăduieşti să-mi ajuţi mie acum ? Şi care îmi este mie nădejdea de la tine, preaiubitule ?" Iar el, răspunzându-i, a zis: "Nu-ţi sunt ţie prieten, omule, nici nu ştiu cine eşti, alţi prieteni am eu, cu care împreună mi se cade astăzi a mă veseli. Însă, iată, îţi dau ţie două haine, ca să le ai pe calea unde mergi, pe care niciodată nu-ţi voi fi de folos. Dar, altă nădejde să nu aştepţi de la mine". Deci, acestea auzindu-le, acela a deznădăjduit să mai ia vreun ajutor de la dânsul. Ducându-se apoi, la celălalt prieten al său, a zis: "Oare, îţi aduci aminte, o, prietene, de câtă cinste te-ai îndulcit de la mine ? Iată, astăzi, căzând în necaz şi în primejdie mare, am trebuinţă de un ajutor. Deci, cu ce poţi să-mi ajuţi mie acum ?" Iar el a zis: "Nu sunt liber, ca să mă nevoiesc astăzi cu tine, pentru că eu însumi sunt în grijă şi în ispită şi în necaz. Dar, voi merge împreună cu tine puţin, măcar că de nici un folos nu-ţi pot fi ţie şi degrabă mă voi întoarce acasă şi mă voi îngriji de ale mele". Şi astfel, omul, întorcându-se cu deşarte mâini şi de acolo, nu se dumirea şi se defăima pe sine, pentru nefolositoarele osteneli, pe care şi le dăduse pentru dragostea lor. S-a mai dus, încă, şi la al treilea prieten, pe care niciodată nu-l cinstise, nici îi slujise lui, nici la împărtăşirea veseliei sale nu-l chemase şi a zis către dânsul, cu faţa ruşinată şi tristă: "Nu pot să-mi deschid gura către tine, ştiind bine că nu-ţi aduci aminte de mine, să-ţi fi făcut eu, cândva, vreun bine, sau să fi avut vreun semn de prietenie spre tine. Dar, de vreme ce un mare necaz m-a ajuns pe mine, şi, de la ceilalţi prieteni ai mei, neaflând nici o nădejde de scăpare, am venit la tine ca să mă rog, de-ţi este cu putinţă, să-mi dai mie un cât de mie ajutor, te rog, nu te lepăda de mine, ţinând minte răutatea mea". Iar el, a zis, cu lină şi veselă faţă: "Adevărat, prieten al meu apropiat, te mărturisesc pe tine, că-mi eşti şi, neuitând acea puţină facere de bine a ta, cu dobândă, astăzi, ţi-o voi da ţie. Deci, nu te teme, nici nu te înspăimânta, că eu voi merge înaintea ta. Eu voi ruga pe împăratul pentru tine şi nu te va da în mâinile vrăjmaşilor tăi. Îndrăzneşte dar, prietene şi nu te mâhni". Atunci el, umilindu-se, zicea cu lacrimi: "Vai mie, de care lucru să mă plâng mai întâi ? Să-mi defăimez deşarta mea miloslivire şi dragoste, pe care le-am avut faţă de nerecunoscătorii mei prieteni sau să-mi defăimez uşurătatea mea, de suflet vătămătoare, pe care am arătat-o spre acest adevărat şi de aproape prieten al meu ?" Iar tâlcuirea acestui cuvânt este: Cel dintâi prieten este pierzătoarea bogăţie de averi, adică, iubirea de aur, pentru care omul, în noian de primejdii cade şi multe chinuri suferă. Iar când vine ceasul cel de pe urmă, al morţii, nimic din toate acelea nu ia împreună cu sine, fără numai două haine la îngropare, cămaşa şi haina cea de deasupra. Iar celalalt prieten întruchipează prieteniile rele, de care, cu împătimire fiind lipiţi, cu anevoie va putea cineva a se smulge de la ele, nebăgând în seamă nici sufletul, nici trupul, iar în ceasul morţii, nici un folos nu ia cineva de la ele, fără numai doar că până la groapă îl petrec pe om. Şi aşa, degrabă întorcându-se, se, apucă de ale lor griji şi ispite, ba încă îl şi uită pe prietenul lor, după ce-l acoperă în mormânt. Iar cel de-al treilea prieten, cel nebăgat în seamă, neapropiat, urât şi nesuferit este ceata faptelor bune, adică: credinţa, nădejdea, dragostea, milostenia, iubirea de oameni şi celelalte fapte bune, care pot să-ţi ajute ţie, când ieşi din trup şi să roage pe Dumnezeu pentru tine şi să te izbăvească de la vrăjmaşii vămilor celor cumplile, care ne cer nouă seamă în văzduh şi caută groaznic să ne apuce. Acesta este prietenul cel cu bună cunoaştere, care îşi aduce aminte chiar şi de puţina noastră facere de bine şi cu dobândă ne dă nouă toate.
[Proloagele Vol. 2, Aprilie 16]

Read more »

Avva egipteanul - din toate lucrurile sa facem o parte și pentru Hristos

Se cade celui ce iubește pe Hristos, din toate lucrurile să facă o parte și pentru Hristos.
Când vei avea pâine bună să o cruți, pentru cei bolnavi, iar tu să mănânci pâine cu tărâțe, pentru Hristos.
De vei bea vin, să torni într-însul puțin oțet și să zici: Pentru Hristos, Cel ce a primit oțet. De vei mânca orice fel de poame, să nu te saturi, ci sa lași puțin, zicând: Aceasta-i partea lui Hristos.
De-ți vei avea căpătâiul moale, să-l lași deoparte și piatră să-ti pui, sub cap, pentru Hristos.
De-ți va fi ție frig, când dormi, să rabzi, zicând: "Unii nu dorm deloc".
Dacă te-ar vorbi de rău cineva pe tine, să taci, pentru Hristos, zicând întru tine: Și pe El, pentru mine, L-au vorbit de rău.
De-ți vei fierbe ție zeama, apoi să o lași nefiartă puțin, ca să nu-ți fie dulce la mâncare și să zici: Alții, vrednici fiind, nici pâine nu mănâncă, cu atât mai mult, eu, nevrednicul, cum să mănânc zeamă bună, vrednic fiind a mânca cenușă și țărână. Și, în toată mâncarea ta, tu totdeauna puțină cenușă să amesteci.
Iar la lucru, cu osteneală și cu smerenie să petreci, cugetând totdeauna, cum au viețuit Sfinții.
Iar cand va veni sfârșitul și ne va afla pe noi întru smerenie și grijă, atunci vom afla odihnă. De-ți va zice ție gândul tău că, în zi de praznic, bucate mai bune să faci, să nu-l asculți pe el, că nu trebuie să prăznuiești păgânește, că bucatele monahului sunt plânsul și lacrimile.
De vei auzi că te urăște pe tine cineva și te clevetește, să-i trimiți lui și să-i dai un mic dar, dupa puterea ta, încât, cu îndrazneală să poți zice în ziua Judecății: Iarta-ne nouă, Stăpâne, greșelile noastre, precum și noi iertam greșiților noștri.
De ar veni la tine cineva și îl vei vedea pe el de departe, stai la rugăciune și zi: Doamne, Iisuse Hristoase, izbavește-ne pe noi de clevetiri și cu pace să slobozești pe fratele acesta din acest loc.
De te vei lenevi a te scula noaptea la Utrenie, apoi să nu dai mancare trupului tău, că scris este: Cel ce nu lucrază, să nu mănânce, afară de boală ți de osteneală mare. Dar și de la cel bolnav si ostenit, cere Dumnezeu rugăciuni duhovnicești, ca acelea și fără trup se pot aduce lui Dumnezeu.
De ai clevetit pe fratele tău și te mustră cugetul, mergi de te închină lui până la pământ și zi: Iarta-mă, părinte, mă rog că te-am clevetit, pentru că moartea sufletului este clevetirea.
De-ți va aduce ție vreun frate, din dragoste, un dar, și-l știi că este mai sărac decât tine, să-i dai mai mult decat darul acela, zicând: Iarta-mă, pentru Domnul, frate, ca sunt mai sarac decat tine, insa Dumnezeu sa-ti rasplateasca cu bună plată.
De vei cerceta viețile Sfinților Părinți, atunci să începi și tu, chemând numele Domnului, ca să te întărească pe tine.
Și de ești bun, atunci să suferi ostenelile pe care le-ai început, dând slavă lui Dumnezeu, iar de nu le săvârșești, atunci să-ți ocăraști neputința și să-ți cunoști netrebnicia și să-ți smerești gândul tău, ca un ticalos și leneș. Și neîncetat să-ți mustri sufletul tău totdeauna, că atâtea a început și nu le-a sfârșit.
Iar de ai facut păcate trupești, să nu mai gândești cum le-ai facut pe ele, că se spurcă sufletul tău, ci, mai vartos, roagă pe Hristos, zicând: Doamne, Tu le știi pe ele și Tu de vei voi, le vei curăți pe ele, căci eu nu cutez nici a gândi la ele.
Iar de cunoști că te cercetează Dumnezeu pe tine, atunci să nu ți se înalțe inima ta, ci, mai mult, să zici: Pentru neputința si slăbiciunea mea, Dumnezeu face milă cu mine, ca sa rabd și să nu ma slăbesc. Că de nu, apoi va lua Dumnezeu ajutorul Său de la tine si vei pieri.
Dacă războiul desfrânării iți aprinde inima, să cercetezi de unde este începutul acestei lupte lăuntrice și să te îndreptezi; fie că va fi din multă mâncare sau băutură sau somn sau din mândria pe care o ai in tine, că ai fi mai bun decat mulți alții și slujești lui Dumnezeu sau de ai osândit pe cineva că a greșit, pentru că afară de aceste pricini, nu se începe războiul desfrânării întru oameni; și de-ți vei înfrâna pantecele și nu vei osândi pe nimeni de greșeală și de nu vei avea în tine gânduri că, adică, bine viețuiești și că placut este lucrul tău lui Dumnezeu, de te vei păzi de acestea, se va duce la tine războiul desfrânării.
De vei da cuiva vreun ban cu dragoste, iar, mai pe urmă, te vei mâhni în gandul tău, zicând că mult i-ai dat lui, tu să nu asculți gândurile tale, că dracești sunt.
Și, pe cât poți, în sărăcie și în lipsă să petreci, ca mai vârtos să ai trebuință să fii de toți ajutat.

[Cuvânt pentru monahi - Proloagele Vol. 1, Februarie 10]

Read more »

Sfântul Ioan Gură de Aur - despre frica de Dumnezeu și smerenie

Deci, să-ţi scrii în mintea ta, totdeauna, a doua venire a Domnului şi taina aceea înfricoşătoare, când

Judecătorul cel înfricoşător pe scaun va sta şi cărţile se vor deschide, faptele cele ascunse, desfrânările, furtişagurile, jefuirile, lăcomiile, defăimările, clevetirile, certurile, războaiele, necinstirile, se vor arăta.

[PS 9:4 Că Tu mi-ai făcut mie judecata şi dreptatea, şezut-ai pe scaun, Tu, Cel ce judeci după dreptate.
PS 74:7 Fiindcă Dumnezeu e Judecător; pe unul îl smereşte, pe altul îl înalţă.
PS 49:6 Şi cerurile vor vesti dreptatea Lui, că judecător este Dumnezeu.
Fc 18:25 El, Cel ce judecă tot pământul, nu va face dreptate?
Evr 12:23 Dumnezeu Judecător al tuturor
1Ptr 4:5 Ei vor da seama în faţa Celui ce este gata să judece viii şi morţii.
In 5:22 Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului]

Pe acestea toate să le gândeşti, iar pe lângă acestea, ia aminte şi la focul cel nestins, care clocoteşte, apoi, şi la întunecimile de diavoli, stând împrejurul scaunului, precum şi la cercetarea neamului omenesc, dând răspuns fiecare după faptele ce a făcut.
Gândeşte-te, asemenea, şi la despărţirea păcătoşilor de cei drepţi, când dintr-o dată, toate ale păcătoşilor vor lua sfârşit.
Apoi, priveşte cu blândeţea, dreptatea, înţelepciunea, milostenia şi liniştea, răbdarea cea în primejdii şi celelalte fapte bune, pe cei ce le au, îi vor duce în Cereasca Împărăţie.
Iar rădăcina tuturor bunătăţilor este postul, precum şi calea tuturor răutăţilor este îmbuibarea. Că nu se cade a grăi de rău pe cel drept, pentru că cei ce clevetesc şi urăsc pe robii lui Dumnezeu, lui Hristos greşesc.
Pentru că sufletul, cel ce vrea să placă oamenilor şi slava lor o doreşte, nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu, măcar de ar face toate bunătăţile.
În trei chipuri se poate lipi de Dumnezeu, orice suflet cuvântător: ori prin credinţa cea fierbinte, ori prin frica lui Dumnezeu, ori prin învăţătura şi certarea de la Domnul.
Iar,

smerenia este vârf,

fiindcă rabdă cu bucurie clevetirile cele mincinoase şi cuvintele cele năpraznice. Că cel ce este smerit cu adevărat, asuprit fiind, nu se tulbură, nici nu zice ceva, jelindu-se, că a fost asuprit. Ci, primeşte asupra sa clevetirea ca un adevăr şi nu se mai îngrijeşte, certându-se cu oamenii, care l-au clevetit, ci iertăciune îţi cere. Ba încă, unii şi nume de defăimare şi-au făcut, măcar că nu erau vrednici de defăimare.

[PS 17:27 Că Tu vei mântui poporul celor umiliţi şi vei smeri privirea celor mândri.
PS 118:71 Bine-mi este mie că m'ai smerit, ca să pot învăţa îndreptările Tale
Flp 2:8 S'a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte – şi încă moarte de cruce!
Evr 5:8 Şi cu toate că era Fiu, din cele ce-a pătimit a învăţat ascultarea
Mt 11:29 Luaţi jugul Meu asupra voastră; şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre!]

[Proloagele, Vol. 1, Februarie 9]

Read more »

Parintele Porfirie - Întoarceţi-vă către Hristos

Nu mă gândesc la moarte.
Ce va voi Domnul.
Eu vreau să mă gândesc la Hristos.
Deschideţi-vă şi voi mâinile şi aruncaţi-vă în braţele lui Hristos. Atunci va trăi înlăuntrul vostru. Şi veţi socoti că nu-L iubiţi mult, şi veţi voi să vă apropiaţi mai mult şi să fiţi una cu El.
Dispreţuiţi patimile.
Nu vă îngrijiţi de diavol.
Întoarceţi-vă către Hristos.
Pentru a se face asta, trebuie să vină harul. „Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le plineşte” [Rugăciune la Sfânta Taină a Hirotoniei]. [Ne vorbeşte Părintele Porfirie, 2003]

Read more »

Parintele Porfirie - din Sfânta Scriptură izvorăsc toate

Din Sfânta Scriptură izvorăsc toate. Trebuie să o citiţi neîncetat, ca să aflaţi tainele luptei duhovniceşti.
În iubita mea Înţelepciune a lui Solomon, în capitolul al nouălea, scrie:

Dumnezeule al părinţilor şi Doamne al milei, Cel ce ai făcut toate cu cuvântul Tău, şi cu înţelepciunea Ta ai rânduit pe om ca să stăpânească peste zidirile cele făcute de Tine şi să cârmuiască lumea cu cuviinţă şi cu dreptate şi cu suflet drept să facă judecată, dă-mi mie înţelepciunea care stă aproape de scaunul Tău şi nu mă lepăda dintre slujitorii Tăi. Căci robul Tău sunt eu şi fiul roabei Tale, om slab şi cu viaţă scurtă şi puţin destoinici să înţeleg judecata şi legile [Înţ. Lui Sol. 9, 1-5].

Vedem aici pe înţeleptul Solomon cerând în chip atât de smerit de la Dumnezeu înţelepciunea Sa. Şi Dumnezeu i-a dat-o cu atâta îmbelşugare! Toate aceste lucruri înţelepte pe care le scrie nu sunt ale sale. Sunt insuflate de acelaşi duh ca şi cuvintele canoanelor [Canoanele Utreniei - Minei] pe care le-au scris imnografii.
De aceea şi eu le iubesc mult. Pe ele să le citiţi, cu ele să vă desfătaţi. Astfel veţi dobândi dragostea dumnezeiască. [Ne vorbeşte Părintele Porfirie, 2003]

Read more »

Sfântul Efrem - despre nevoinţa călugărească

Fraţilor, nevoiţi-vă ca nişte ostaşi împărăteşti, până ce aveţi vreme, aceasta ştiind-o că, pentru cununa cea nestricăcioasă, ni s-a pus nouă nevoinţa, spre curăţirea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică.
Faceţi-vă, dar, curată mintea cea întreagă, în toate faptele voastre, căci ea este maica ascultării. Încă să lepădaţi de la voi împuţinarea şi moleşirea sufletului şi să vă îmbrăcaţi cu credinţa cea curată, ca, văzând Domnul silinţa sufletelor voastre, să vă întărească pe voi cu toate faptele cele bune.
Să urâţi, pentru Domnul, lenevirea cea rea, cu toată puterea, precum şi năravul cel rău şi vrajba, aşa precum aţi lăsat pe părinţii voştri trupeşti, prietenii şi averile, că, dacă, de la început vă veţi slăbi cu gândul, apoi osteneală veţi avea şi pagubă.
De s-ar întâmpla nouă ceva rău, să nu cârtim, pentru Domnul, că, cela ce cârteşte pagubă îşi face lui, căci, după a sa înţelegere lucrează, şi nu după scopul duhovnicesc. Deci, tu, înţelept fiind, să nu urăşti pe fraţii cei mai slabi, nici să nu râvneşti la cei ce vieţuiesc fără de frică lui Dumnezeu.
Şi iarăşi zic: Să nu urăşti pe fratele tău, că poate, vreo patimă, pe care tu nu o ştii, l-a împresurat pe el, şi, pentru aceasta, a ajuns la neputinţă. Ci, mai vârtos se cade, a-l milui şi a te ruga pentru el, măcar de te-a şi supărat cu nemilostivirea sa, iar tu, te nevoieşte bine. Cunoaşte, iubitule, pe cele nestricăcioase şi aminteşte-ţi de văpaia cea veşnică care va arde pe cei păcătoşi. Să plângi, că ai greşit, încă şi pentru mine, păcătosul, să plângi, pentru ca iertare de păcate să ne dăruiască Domnul, a Căruia este slava, acum şi pururea şi-n vecii vecilor.
[Proloagele Vol. 1, februarie 5]

Read more »

Parintele Sforonie - despre nebunii veacului nostru

"Înțelepții nebuni ai veacului nostru, socotindu-se a fi „învățați”, pretind atotștiința, în virtutea căreia va veni vremea fericirii oamenilor pe pământ, dar de fapt au îndrăgit întunericul mai mult decat lumina [Io. 3:19]. Sa nu-ți vezi mărginirea, sa nu-ți vezi autocondamnarea la moarte, înseamnă că ne asemănăm animalelor, dacă nu conștientizăm ca omul nu se mărgineste doar la limitele acestei vieți pământești și vremelnice, dacă nu conștientizăm ieșirea iminentă în minunata veșnicie ce ni se deschide prin Hristos, înseamnă că ne aflăm, în fond, într-un profund întuneric al nevederii esenței omului. În această privință este „o întoarcere” la mileniile de păgânătate și la cultul patimilor și trupului, ce se instalează cu groaza în suflete. [Iz. 30:13, I Io. 4:18]" [Scrisoare către sora Maria: The Old Rectory, 3 decembrie 1966 | razbointrucuvant.ro]

Read more »

Parintele Sofronie - "în Hristos nu este parte bărbătească, nici femeiască"

"... Apoi Apostolul Pavel continuă: <<...[în Hristos] nu este parte bărbătească, nici femeiască". [Gal. 3:28] În ce sens nu este? În sensul cel mai înalt. În tinderea noastră către Dumnezeu "genul" este un fenomen nu dintru început: este una dintre greutățile pe care trebuie să le depășim. Iar atunci vom trăi o viață normală. Totuși, precum ne-a arătat experiența, acest "progres", cei mai mulți nu-l pot cuprinde cu mintea, și chiar dintre cei evlavioși. Tendința lor este de a căuta la ce este mai prejos: ce qui est le plus bas. Desigur, toți suntem în primejdia de a cădea, dar dacă Dumnezeu ne dă altceva, atunci de ce să lepădăm?
Iată pildă: pe Apostolul Pavel foarte mulți îl osândeau, dar el zice că "numai nouă nu ni se îngăduie a avea o femeie, un ajutor, iar celorlalți apostoli li se îngăduie..." [I Cor. 9:5] Tot așa și în judecățile asupra obștii noastre [Părintele Sofronie are în vedere faptul că obștea cuprinde monahi și monahii], ei vor să ne reducă la nivelul cel mai de jos, în groapă. Dar când omul uită de aspectul genului din viața noastră și ține în minte numai principiul persoanei, și se înalță cu mintea către Dumnezeu, iar nu de vreo josnică cutezanță fără sens.
Atunci cum pot, cei ce încă gândesc după trup, a se ruga Maicii Domnului? S-ar zice că, legat de Maica Domnului, încă trăiește în mulți acest element omenesc. Dar în realitate, la drept vorbind, Ea este cel mai înalt chip al lui Dumnezeu care este au-dela, dincolo de astfel de fenomene neînsemnate. De ce nu am risca noi cu lacrimi, cu frică a păși pe această clae, pentru a înțelege măreția Maicii Domnului? Atunci ne vom ruga ei nu ca Notre Dame, ci ca Ființei celei îndumnezeite și asemănătoare cu Dumnezeu la cel mai înalt nivel." [Cuvântări duhovnicești, Vol. II]

Read more »