Sfântul Ioan Gură de Aur - despre frica de Dumnezeu și smerenie

Deci, să-ţi scrii în mintea ta, totdeauna, a doua venire a Domnului şi taina aceea înfricoşătoare, când

Judecătorul cel înfricoşător pe scaun va sta şi cărţile se vor deschide, faptele cele ascunse, desfrânările, furtişagurile, jefuirile, lăcomiile, defăimările, clevetirile, certurile, războaiele, necinstirile, se vor arăta.

[PS 9:4 Că Tu mi-ai făcut mie judecata şi dreptatea, şezut-ai pe scaun, Tu, Cel ce judeci după dreptate.
PS 74:7 Fiindcă Dumnezeu e Judecător; pe unul îl smereşte, pe altul îl înalţă.
PS 49:6 Şi cerurile vor vesti dreptatea Lui, că judecător este Dumnezeu.
Fc 18:25 El, Cel ce judecă tot pământul, nu va face dreptate?
Evr 12:23 Dumnezeu Judecător al tuturor
1Ptr 4:5 Ei vor da seama în faţa Celui ce este gata să judece viii şi morţii.
In 5:22 Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului]

Pe acestea toate să le gândeşti, iar pe lângă acestea, ia aminte şi la focul cel nestins, care clocoteşte, apoi, şi la întunecimile de diavoli, stând împrejurul scaunului, precum şi la cercetarea neamului omenesc, dând răspuns fiecare după faptele ce a făcut.
Gândeşte-te, asemenea, şi la despărţirea păcătoşilor de cei drepţi, când dintr-o dată, toate ale păcătoşilor vor lua sfârşit.
Apoi, priveşte cu blândeţea, dreptatea, înţelepciunea, milostenia şi liniştea, răbdarea cea în primejdii şi celelalte fapte bune, pe cei ce le au, îi vor duce în Cereasca Împărăţie.
Iar rădăcina tuturor bunătăţilor este postul, precum şi calea tuturor răutăţilor este îmbuibarea. Că nu se cade a grăi de rău pe cel drept, pentru că cei ce clevetesc şi urăsc pe robii lui Dumnezeu, lui Hristos greşesc.
Pentru că sufletul, cel ce vrea să placă oamenilor şi slava lor o doreşte, nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu, măcar de ar face toate bunătăţile.
În trei chipuri se poate lipi de Dumnezeu, orice suflet cuvântător: ori prin credinţa cea fierbinte, ori prin frica lui Dumnezeu, ori prin învăţătura şi certarea de la Domnul.
Iar,

smerenia este vârf,

fiindcă rabdă cu bucurie clevetirile cele mincinoase şi cuvintele cele năpraznice. Că cel ce este smerit cu adevărat, asuprit fiind, nu se tulbură, nici nu zice ceva, jelindu-se, că a fost asuprit. Ci, primeşte asupra sa clevetirea ca un adevăr şi nu se mai îngrijeşte, certându-se cu oamenii, care l-au clevetit, ci iertăciune îţi cere. Ba încă, unii şi nume de defăimare şi-au făcut, măcar că nu erau vrednici de defăimare.

[PS 17:27 Că Tu vei mântui poporul celor umiliţi şi vei smeri privirea celor mândri.
PS 118:71 Bine-mi este mie că m'ai smerit, ca să pot învăţa îndreptările Tale
Flp 2:8 S'a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte – şi încă moarte de cruce!
Evr 5:8 Şi cu toate că era Fiu, din cele ce-a pătimit a învăţat ascultarea
Mt 11:29 Luaţi jugul Meu asupra voastră; şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre!]

[Proloagele, Vol. 1, Februarie 9]