Tuesday, February 8, 2011

Sfântul Efrem - despre nevoinţa călugărească

Fraţilor, nevoiţi-vă ca nişte ostaşi împărăteşti, până ce aveţi vreme, aceasta ştiind-o că, pentru cununa cea nestricăcioasă, ni s-a pus nouă nevoinţa, spre curăţirea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică.
Faceţi-vă, dar, curată mintea cea întreagă, în toate faptele voastre, căci ea este maica ascultării. Încă să lepădaţi de la voi împuţinarea şi moleşirea sufletului şi să vă îmbrăcaţi cu credinţa cea curată, ca, văzând Domnul silinţa sufletelor voastre, să vă întărească pe voi cu toate faptele cele bune.
Să urâţi, pentru Domnul, lenevirea cea rea, cu toată puterea, precum şi năravul cel rău şi vrajba, aşa precum aţi lăsat pe părinţii voştri trupeşti, prietenii şi averile, că, dacă, de la început vă veţi slăbi cu gândul, apoi osteneală veţi avea şi pagubă.
De s-ar întâmpla nouă ceva rău, să nu cârtim, pentru Domnul, că, cela ce cârteşte pagubă îşi face lui, căci, după a sa înţelegere lucrează, şi nu după scopul duhovnicesc. Deci, tu, înţelept fiind, să nu urăşti pe fraţii cei mai slabi, nici să nu râvneşti la cei ce vieţuiesc fără de frică lui Dumnezeu.
Şi iarăşi zic: Să nu urăşti pe fratele tău, că poate, vreo patimă, pe care tu nu o ştii, l-a împresurat pe el, şi, pentru aceasta, a ajuns la neputinţă. Ci, mai vârtos se cade, a-l milui şi a te ruga pentru el, măcar de te-a şi supărat cu nemilostivirea sa, iar tu, te nevoieşte bine. Cunoaşte, iubitule, pe cele nestricăcioase şi aminteşte-ţi de văpaia cea veşnică care va arde pe cei păcătoşi. Să plângi, că ai greşit, încă şi pentru mine, păcătosul, să plângi, pentru ca iertare de păcate să ne dăruiască Domnul, a Căruia este slava, acum şi pururea şi-n vecii vecilor.
[Proloagele Vol. 1, februarie 5]

0 comments:

Post a Comment

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

Fr. Rafail Noica - About St. Silouan's words / Despre cuvintele Sf. Siluan Atonitul
Click 'Watch on YouTube' for more options

More videos on otElders YouTube channel


Fr. Rafail Noica - Death does not exist [Fr. Sophrony Sakharov] / Moartea nu exista


Fr. Ioanichie Balan - End of the World / Sfarsitul lumii


If don't have a PayPal account, you can click 'Continue' on the next page.

 
Powered by Blogger